tortcucremadebranzasicirese thumb 1 - TORT CU CREMA DE BRANZA SI CIRESE
Tortul asta l-am avut pe masa de Revelion. Aveam pofta de ceva cremoso-ciocolatos si asa a rezultat tortul asta cu crema de branza, glazura de ciocolata si dulceata de cirese
plus cirese confiate.
Ne trebuie:
Pt blat:
6 oua
100 ml ulei
6 lg zahar
2 lg cacao
4 lg faina
1 pachet praf de copt
(eu am impartit cantitatile in jumatate si am copt 2 blaturi)
Pt crema:
750 g crema de branza (am folosit Frichesso de la Plus)
100 g ciocolata alba
100 g frisca
80 g unt
5-6 lg de zahar pudra
esenta de vanilie burbon
cirese confiate/dulceata de cirese
1 plic de gelatina – 10 g (optional)
Pt glazura:
200 g ciocolata (una amaruie si una cu lapte)
150 g smantana lichida pt frisca
50 g unt
Pt ornat:
100 g frisca
cirese confiate
Cum se face:
Blatul:

Galbenusurile se amesteca cu zaharul (se mixeaza f putin, nu sa se topeasca zaharul, amestecul tb sa ramana fluid).
Se adauga uleiul, cate putin si se mixeaza sa se omogenizeze.
Se adauga apoi faina amestecata cu cacao si praful de copt.

Apoi se incorporeza foarte usor albusurile batute spuma.
Se pune aluatul in tava cu hartie de copt pe fund si pe pereti unsa cu ulei si tapetata cu faina (diametrul 21 cm).
IMG 9828 1a thumb 1 - TORT CU CREMA DE BRANZA SI CIRESE

Eu am impartit cantitatile in 2 si am copt 2 blaturi, pe care le-am nivelat taind putin partea de deasupra. Puteti coace un singur blat si il taiati in 2.

Coaceti pt cca 25 min in cuptorul bine incins (pana trece testul scobitorii). Lasam sa se raceasca pe un gratar (blaturile pot fi facute si cu o zi inainte si tinute in folie de plastic/punga).
Crema:
Batem frisca si o dam la frigider.
Crema de branza si untul trebuie sa fie la temperatura camerei.
Mixam crema de branza cu untul moale, zaharul pudra si esenta de vanilie.
Topim ciocolata rupta cubulete cu 2-3 lg de lapte/frisca lichida pe baie de abur (nu puneti vasul direct pe foc pt ca ciocolata alba este foarte sensibila).
Amestecam continuu pana toata ciocolata este topita.
Punem 3-4 lg de crema de branza (mixata anterior cu untul si zaharul) peste ciocolata, in vasul in care am topit-o si omogenizam bine.
Apoi turnam totul pese crema de branza cu unt. Adaugam si cca 100 g frisca batuta, treptat, mixand bine amestecul.
Punem ciresele in amestec. Eu am folosit o dulceata de cirese greceasca, care aduce mult cu ciresele confiate. Puteti folosi si dulceata de cirese/visine romaneasca, este si mai gustoasa.
IMG 9945 1 thumb 1 - TORT CU CREMA DE BRANZA SI CIRESE
Eu am vrut o crema mai… cremoasa si nu am folosit gelatina, asa ca nu a fost foarte tapana, dar nici nu a curs. Daca vreti un tort care sa arate perfect,
puneti in crema un plic de gelatina preparat dupa instrucitiunile de pe plic dar in 50 ml de lapte.
Asamblarea.
Punem inelul tavii in care am copt blatul pe un platou, punem in interior un blat (sau jumatate de blat daca coaceti toata cantitatea odata), punem crema peste, iar deasupra celalalt blat.
Dam la frigider peste noapte.
IMG 9956 1 thumb 1 - TORT CU CREMA DE BRANZA SI CIRESE
Inainte de glazurare, taiati fasii de hartie de copt si bagati usor pe sub tort, de jur imprejur ca sa nu murdariti platoul de glazura.
Glazura:
Punem smantana lichida pe foc sa se incalzeasca (atentie, fara sa fiarba!),
apoi adaugam ciocolata rupta cubulete si untul.
Luam craticioara de pe foc si amestecam pana se omogenizeaza compozitia.
Amestecam in ea din cand in cand pana se mai raceste, apoi o turnam peste tort, incet incepand din centru.
Glazura, ca sa ramana frumoasa, nu trebuie atinsa cu nimic dupa ce o puneti pe tort.
Dam tortul la frigider pt minim o ora si apoi ornam dupa preferinte.
Enjoy!
tortcucremadebranzasicirese1 thumb 1 - TORT CU CREMA DE BRANZA SI CIRESE