telemea dukan 1

Stiu ca multora dintre cei la dieta le lipseste branza telemea (iubitorilor ei, cu siguranta), asa ca o telemea Dukan este binevenita.

Nu va fi la fel de buna ca telemeaua clasica, insa aduce mult cu cea de vaca.

Eu am preferat-o simpla de data asta, insa dupa gust, o puteti asezona cu fulgi de chilli  sau ardei dulce, ierburi aromate, piper, boia…

Ne trebuie:

750 ml iaurt 0% (2 iaurturi mari)

1 lgt rasa de sare (sau dupa gust)

3 foi de gelatina ( 6 g) + 1 lg lapte

Cum se face:

Amestecam iaurtul cu sare si il punem la scurs intr-o sita in care am pus in tifon in doua straturi.

Acoperim iaurtul cu tifonul si cu o farfurie si lasam la frigider cca 2 zile pentru a se scurge de zer

(in primele 2-3 ore, aruncati zerul care se strange – sau il puteti folosi pentru a va curata tenul, se spune ca este foarte bun!).

Dupa cele 2 zile,  scoatem iaurtul de la frigider (care acum este deja branzica), il rasturnam intr-un castron si il lasam la

temperatura camerei cca o ora pentru a se mai incalzi.

Inmuiem foile de gelatina in apa rece pt 5 minute, le stoarcem bine si le dizolvam intr-o lingura

de lapte cald. Omogenizam bine sa se topeasca toata gelatina, apoi o adaugam peste iaurt, si omogenizam f bine.

Punem compozitia intr-o forma dreptunghiulara (a mea a avut 7 x 13 cm) si dam la frigider pentru minim 4 ore.

Feliem si servim pe felii de paine dukan.

Enjoy!

telemea dukan

Nota: daca vreti sa faceti varianta mai rapida, o puteti face din branza dulce 0% grasime, pe care o lasati la scurs 4-5 ore, la fel

intr-o sita cu tifon. Apoi urmati pasii descrisi in reteta. Va micsora perioada de asteptare.