Stiti zilele alea in care nu ai nimic dulce in casa si vrei sa faci ceva dulce rapid si bun? Astazi este una din zilele alea,
in care am facut un dulce rapid, versatil si tare bun: scones cu piersici moi si delicioase.
Sigur, puteti folosi piersici proaspete. Eu am folosit piersici din compot, in sirop slab indulcit de la Sun Food
pe care le am mereu la indemana si la care pot apela ori de cate ori am pofta de ceva dulce.
Ne trebuie:
300 g faina
60 g zahar brun
2 lingurite praf de copt
1/4 lingurita de sare
120 g unt rece
1 ou
50 g smantana pentru frisca
120 g smantana fermentata
vanilie
100 g piersici din compot Sun Food
Pentru glazura:
2 linguri smantana lichida
4 linguri cu varf zahar pudra
Cum se fac:
Amestecam intr-un bol incapator faina, zaharul, sarea si praful de copt. Omogenizam.
Adaugam untul rece taiat cubulete (eu l-am tinut la congelator taiat cubulete, cat am cantarit restul ingredientelor)
si omogenizam bine compozitia (nu vom obtine o compozitie compacta, ci niste firimituri).
Intr-un bol mic batem oul usor cu furculita si adaugam smantana fermentata, omogenizam apoi adaugam
smantana lichida si vanilia. Omogenizam si adaugam peste amestecul de faina si unt.
Omogenizam totul (cu mana) si adaugam si piersicile taiate cuburi micute (am lasat piersicile la scurs intr-o sita,
le-am taiat cubulete si le-am pus intre prosoape de hartie, apasand usor pentru a indeparta excesul de umezeala).
Dupa adaugarea piersicilor si in functie de consistenta smantanii, este posibil sa mai aveti nevoie de 2-3 linguri de faina in plus.
Trebuie sa obtinem un aluat care nu se mai lipeste de maini.
Il rasturnam pe o suprafata infainata, il aplatizam formand un cerc de cca 20-23 cm diametru si inaltime de cca 1,5 cm.
Taiem 8 triunghiuri egale si le transferam cu grija in tava, pe hartie de copt.
Le remodelam usor daca in timpul manevrarii si-au mai modificat forma.
Coacem la cuptorul preincalzit la 180 C pentru cca 20-25 minute.
Le lasam sa se raceasca in tava 5-10 minute, apoi le scoatem pe un gratar.
Cand mai sunt doar putin caldute le acoperim cu glazura facuta din smantana lichida si zahar pudra.
Eu am pus si cateva inimioare decupate din piersici deasupra (ca tot se apropie Valentine’s Day 😛 ).
Insa vor arata bine si ornate pe toata suprafata cu felii de piersici 🙂
Le lasam neacoperite cca 30 minute pana cand glazura se intareste.
Le savuram cu pofta cu un pahar de lapte (sau fara…).
Si o sectiune:
Enjoy!
Nota: Daca nu le glazurati, recomand sa folositi 70-75 g zahar.