Astazi avem o reteta sanatoasa, fara zahar, faina si oua, de post, vegana,
Negresa cu banane si unt de arahide, rapid de facut, cu putine ingrediente.
Nu iese prea dulce, puteti adauga, daca vreti, 1-2 linguri din indulcitorul preferat.
Ne trebuie:
3 banane bine coapte (eu am avut mici, cca 245g in total decojite)
50 g cacao (daca aveti una foarte neagra, puteti pune 40 g)
130 g unt de arahide
un praf de sare
un pumn de nuci
– cantitati pentru o tava de chec de 11 x 25 cm –
Cum se face:
Pasam bananele cu furculita, adaugam si untul de arahide, cacaua, nucile si sarea.
Amestecam pana obtinem o compozitie omogena
(puteti adauga si stafide sau merisoare).
Punem compozitia intr-o tava de chec in care am pus o fasie de hartie de copt (ca sa o pot scoate mai usor),
presaram deasupra nuci tocate grosier si coacem la cuptorul preincalzit pentru 30 de minute.
(eu am pus si cativa fulgi de sare deasupra)
Lasam sa se raceasca si o feliem. Delicioasa.
Enjoy!