banana bread - Banana bread

Sau “paine cu banane”, in traducere libera, insa nu-i tocmai paine, este un chec cu banane.

Insa cum este binecunoscuta sub denumirea in limba engleza, banana bread, am ales sa o pastrez pe aceasta.

Astazi am ales varianta simpla, fara alte adaugiri. Insa se poate adauga ciocolata, stafide, scortisoara, nuci..,

Vor veni si alte variante pe blog in viitor.

Pentru iubitorii de banane, este o incantare. Eu am consumat-o cu sana sau lapte dulce, in special la micul dejun.

Este delicioasa!

Ne trebuie:

280 g faina

1 lingurita bicarbonat de sodiu

1/4 lingurita sare

115 g unt (la temperatura camerei)

160 g zahar brun

2 oua (batute usor)

3 banane medii foarte bine coapte

vanilie

– cantitati pentru o forma de 11 x 25 cm –

Cum se face:

Amestecam intr-un bol faina, bicarbonatul si sarea.

In bolul unui mixer punem untul aflat la temperatura camerei cu zaharul  si mixam 1-2 minute, apoi adaugam ouale

usor batute si mixam. Adaugam apoi bananele pasata cu furculita intr-o bol (pot ramane si bucati de cca 1 cm de banane, nu este problema)

Vom obtine o compozitie care va arata ca taiata, insa nu va impacientati.

Adaugam faina pregatita mai sus si omogenizam bine.

Turnam compozitia intr-o tava unsa cu ulei si tapetata cu faina.

banana bread in tava - Banana bread

Coacem la cuptorul preincalzit la 180 C pentru 60-65 minute (sau pana cand trece testul scobitorii).

Eu dupa cca 40-45 minute am acoperit tava cu folie de aluminiu, pentru a nu se rumeni prea tare deasupra.

Fiecare cuptor este diferit, asa ca procedati dupa cum stiti ca se comporta.

Lasam 10 minute sa se raceasca in tava, apoi il transferam pe un gratar pana se raceste complet.

Se feliaza de preferat rece.

Bun, pufos si aromat!

Enjoy!

banana bread 1 - Banana bread