31 decembrie 2009
28 decembrie 2009
TORT CU ZMEURA SI MASCARPONE
Un tort pufos si racoros care desi pare mai elaborat se face destul de usor
mai ales daca folositi un blat cumparat ca mine...
Stiu, nu sunt cele mai bune, dar cand iti trebuie un tort de pe o zi pe alta si nu ai timp,
mai recurgi si la metode din astea... Eu l-am facut pentru ziua soacrei mele.
Vi-l recomand cu caldura pentru masa de Revelion, este foarte foarte bun.
Ne trebuie:
un blat de tort cumparat
Pentru crema:
500 g mascarpone
500 g frisca
600 g zmeura
cca 15 lg de zahar tos pt zmeura
cca 10 lg de zahar pudra pt mascarpone
125 g crema de branza
10 g gelatina
1 fiola esenta Butter Vanilla - Dr Oetker

Pentru ornat:
piure de zmeura (facut din cele 600g de zmeura de mai sus)
1 plic tort gelee rosu
nuca de cocos
zmeura

Cum se face:
Din pacate nu am poze deloc din timpul prepararii, fiind presata de timp.
Batem frisca si o dam la rece.
Batem mascarpone cu crema de branza si zaharul pudra, adaugam si esenta de vanilie.
Amestecam crema de mascarpone cu cca 2/3 din frisca apoi impartim crema in 2 parti din care una sa fie ceva mai multa (vom folosi din ea si la imbracatul tortului).
Daca vreti puteti pune ceva mai mult zahar. Eu am vrut sa fie un tort racoros, nu prea dulce.
Dam la rece.
Intre timp punem zmeura intr-o craticioara pe foc cu zaharul (opriti 5-6-7 bucati de zmeura pt ornat).
In functie de cat de dulce vreti sa iasa mai adaugati zahar in plus fata de cele 15 lg.
Amestecati continuu pana zmeura incepe sa isi lase suc,
apoi lasati sa fiarba la foc ff mic, amestecand din cand in cand cca 10-15 minute.
Scurgem sucul zmeurei rezultat prin fierbere si il punem deoparte pentru una din creme.
Restul dam prin sita sa obtinem piureul de zmeura prin indepartarea samburilor.
Punem gelatina la hidratat in cca 50 ml de apa .
Punem o foaie de blat pe un platou, pune inelul tavii de tort in jurul ei si ne apucam de creme.
Topim gelatina conform instructiunilor de pe ambalaj (nu o fierbem!).
Cca 1/3 din gelatina o amestecam cu crema de mascarpone (cea mai multa).
Restul de gelatina amestecam cu siropul de zmeura oprit mai devreme
si adaugam totul la crema de mascarpone mai putina.
Punem crema de mascarpone peste primul blat ( nu toata, oprim cca 7-8 lg pentru imbracat tortul).
Punem cel de-al doilea blat, apoi crema roz cu siropul de zmeura. Deasupra cea de-a treia foaie de blat.
Dam la frigider pentru minin 2 ore.
Amestecam apoi crema de mascarpone oprita (cele 7-8 lg) cu frisca ramasa
(va amintiti ca nu am pus toata frisca in crema de mascarpone...) si dam la frigider.
Tot acolo pastram si jeleul de zmeura.
Dupa cele 2 ore (sau mai mult, eu am lasat peste noapte) imbracam tortul cu crema de mascarpone si frisca.
Deasupra punem jeleul de zmeura in care am pus plicul de tort gelee preparat confirm indicatiilor de pe ambalaj cu cca 3-4 lg de apa.
Ornam dupa preferinta. Eu am ornat cu fulgi de cocos si zmeura.
Dam din nou la rece.
Foarte foarte bun!
Petrecere frumoasa si un an nou cu sanatate si multe bucurii!
23 decembrie 2009
CRACIUN FERICIT!
Va doresc tuturor, un Craciun fericit, linistit si un an nou mai bun,
cu mai multe bucurii!
Va multumesc ca ma vizitati si va astept cu drag si la anul!
22 decembrie 2009
CHIFTELUTE DE PESTE CU ALUNE
Tot pe principiul pestelui in crusta de alune, pentru iubitorii de peste si alune,
o idee de aperitiv poate, pentru masa de Revelion.
Ne trebuie:
500 g peste
2 cartofi
1 ou
1-2 liguri de pesmet
praf de usturoi/ceapa verde
cca 200 g alune/seminte de susan
sare, piper
Pt sos:
4-5 lg maioneza/smantana/iaurt cremos
5-6 catei de usturoi
sare, piper
Cum se fac:
Se pun la fiert (de preferat la aburi) cartofii taiati cuburi si pestele taiat suvite (peste cartofi).
Se lasa cca 15 minute (se pun cand apa deja fierbe).
Se lasa sa sa raceasca si se toaca la robot sau se dau prin masina.
Se adauga oul si 1-2 lg de pesmet (daca e nevoie).
Eu am impartit compozitia in jumatate. Intr-o jumatate am pus praf de usturoi,
iar in cealalta am pus codite uscate de chives ( puteti pune si ceapa verde tocata ff marunt).
Se fac chiftelutele care se dau prin susan si /sau alune maruntite.
Se dau la cuptorul incins (in tava cu hartie de copt) cca 20 min.
Se servesc cu sos sau fara...

10 decembrie 2009
LEGUME CU MOZZARELLA LA CUPTOR
In ultima vreme incerc sa inventez feluri de mancare cu ingredientele care imi sunt permise.
Asa am ajuns la felul acesta de mancare care este cat se poate de dietetic si culmea, foarte gustos.
Ne trebuie:
1 dovlecel mic
1 vanata mica
1 morcov (eu am pus baby carrots congelati)
1 ardei
1/2 cutie rosii in bulion (sau 2-3 rosii)
cca 200 g mozzarella
busuioc, sare, piper
Cum se face:
Spalam bine vanata si dovlecelul si le taiem rondele (eu nu le-am curatat).
Punem rondelele alternativ intr-o tava teflonata (sau de yena),
deasupra punem fasii de ardei si morcovii.
Presaram sare, piper, putin busuioc, eu am pus si un amestec condimentat de legume (luat de la Plafar).
Punem si cca 50 ml apa si dam la cuptorul incins pt cca 20-25 minute.
Daca vreti, putei pune si 2-3 lg de ulei, eu nu am pus.
Scoatem de la cuptor si punem rosiile si mai lasam inca vreo 20 de minute la cuptor.
Apoi punem mozzarella deasupra taiata felii si mai dam la cuptor pt cca 10 min.
Enjoy!

Surprinzator de bun a iesit.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
























